15 iulie 2009

Nimic nou pe frontul electoral

Am avut şi lansarea lui Crin. Sorin Tudor spune că şi-a cam greşit ţinta şi a trecut pe alături. Tot ce este posibil. Oricum în ziua de astăzi, doar să tragi cu tunul în piaţa mare, poate poate ai atrage privire trecătorilor. Dar o dată cu lansarea lui Crin a mai trecut o etapă din campania electorală neoficială (probabil că cineva bine intenţionat l-a ţinut departe pe domnul Antonescu de scandalul Ridzi). Sper că nu aşteaptă nimeni lansarea domnului Geoană, că o să fie dezamăgit.

După atâta tevatură, cred că sunteţi de acord că rămânem cu aceeaşi întrebare, mai arzătoare ca alcoolul de 30 de grade din Unirea. Bine, bine, dar eu cu cine votez?

Să presupunem, prin absurd că aş avea răspunsul la întrebarea asta (asta este o fantezie de a mea, hrănită şi de faptul că mi-am pierdut câţiva ani printr-o şcoală cu politica în coadă). Şi printr-un absurd şi mai mare, vi l-aş şi împărtăşi. La ce v-ar folosi?

Unii dintre domniile voastre veţi spune că sunt vândut celorlalţi, ceilalţi vor spune că nu e treaba mea.

 DSC_6355

Prin urmare, nu răspunsuri aşteptăm noi, ci mai degrabă confirmarea că am avut dreptate. Care sunt aşteptările noastre de la politicienii care ar trebui să ne reprezinte? De mult timp m-am întrebat, dacă nu cumva politicienii români şi-au dat seama că nu au cum să le intre în graţiile românilor, şi au renunţat înainte de a pune umărul la treabă. (apropo de politicieni români, la Realitatea, domnul Boureanu îl ameninţă pe Florin Chilian că o să dea în vileag nişte zvonuri ordinare despre aşa-zisa orientarea sexuală undercover a acestuia. De parcă ar avea vreo relevanţă, în vreun fel. Cam ăsta este materialul cu care noi, croitorii/alegătorii trebuie să lucrăm). Fericiţi sunt cei care şi-au donat televizorul.

Ideea e că nu aşteptăm soluţii, aşteptăm să ni se dea satisfacţie. Pentru eşecurile din ultimii zece, douăzeci, cincizeci de ani, eoni, voi alegeţi. Asta vrem.

Precum o domnişoară cu onoarea nereperată, aşteptăm să ni se recunoască suferinţa, şi nevoile, şi neamul. După aia ‘om vedea noi, dar până când nu o să vină cineva să îşi ceară scuze pentru toate trăznăile pe care le-am comis în toţi anii ăştia, nu vom mişca un deget.

Foarte bine, dracu’ mai ştie? Poate se schimbă lucrurile în bine şi nu mai ştim pe ce lume trăim.