Viaţa după Faith No More

Am văzut ieri probabil că cea mai bună trupă din lume (asta dacă v-aţi dezvrăjt de Bono) acum. Din păcate, cea mai bună trupă din lume a fost însoţită de CEL MAI PROST SUNET AUZIT ÎN ULTIMII 20 DE ANI, LA UN CONCERT ÎN ROMÂNIA (îmi pare rău pentru cei care au fost la Soulfly, nu am fost, nu am cum să mă pronunţ). La Evidence, am fugit în spate pentru a mă asigura că nu nimerisem eu vreun unghi mort în faţă. Din păcate, chiar şi de lângă pupitru, se auzea la fel de hidos. Motiv pentru care m-am întors în faţă, pentru a mă uita la umbrele chinezeşti.
Hefe, Hefe, Hefe de trei ori, ne vrem banii înapoi! Probabil asta ar fi trebuit să strige oamenii adunaţi la Sala Polivalentă. Concertul de ieri m-a convins să nu mai merg niciodată la un concert organizat acolo. E ceva sinistru legat de sala asta. Probabil că este blestemată. Bailey intră şi zbiară Bună seara, Budapest!, Gillan s-a trezit bulgărit, Steve Morse la fel, Jimmy Paige nu mai găsea notele, probabil cuprins de emoţia momentului de a cânta în apropierea Palatului Pionerilor, etc.
Îmi pare rău pentru toţi cei implicaţi în organizare, dar nu am reuşit să văd decât un simulacru de concert. Din păcate, dacă trupa ar fi fost de mâna a zecea, nu ar fi contat. Din nefericire, a fost dureros. Pe scenă vedeai ceva fantastic, însă urechile se zgribuleau precum un căţel ţinut o zi în ploaie la gândul ultimului album Guţă răsunând dintr-un BeoLab 5 şi zbierau pe muţeşte Îndurare!. Cine crede că în 2010 mai poţi organiza un concert, doar cu câteva afişe împrăştiate printr-un oraş în care oamenii preferă să nu se uite în jur şi să ţină capul plecat, pentru a evita scuipaturile şi dejecţiile, se înşală amarnic. Poţi cel mult să dai o ţeapă, precum israelienii cu AC/DC-ul de ziua a şaptea. Poate era valabil acum 20 de ani. Aruncai o vorbă, şi umpleai un stadion, cine îşi mai aduce de sala plină de la Kreator, ştie despre ce vorbesc. Iar pe vremea aia nu aveam ţânşpe mii de televiziuni şi radiouri, reţele sociale, bloguri, statusuri de messenger, etc.
Apropo de reţele sociale. În loc de brichete, eu le-aş fi luat telefoanele şi aparatele foto. Toată lumea din jurul meu părea preocupată mai degrabă să descopere meniurile telefoanelor sau a aparatelor foto. Nu înţeleg care poate să mai fie plăcerea de a merge la un concert, dacă tu stai tot timpul şi faci poze sau înregistrezi cu telefonul. Cumpără-ţi naibii dvd-ul sau las-o baltă! Ba chiar, cred că am auzit la un moment dat şi niste tweet-uri prin jur.
Nu vreau să îi dezamăgesc pe cei care au fost la concert şi le-a plăcut, dar să mergi la un concert, iar sunetul să fie groaznic este echivalent cu a avea un dog german şi i-ai pune  numele Neluţu, sau cu a merge la Amsterdam pentru a fuma marfa pe care ţi-ai cumpărat-o de la Magazinul de Vise. Ceva nu se leagă.
şi nu în ultimul rând, după cum spunea şi Annie Haslam de la Renaissance, în introducerea de la Ashes Are Burning

... It really does take an audience, as well as a band to make a really, really nice evening …