Ufff! Fac şi eu precum Virgil Ogăşanu în Stâlpii Societăţii.
Long time, no see. Sper că a mai rămas cineva şi pe aici. O să încep după pauza asta lungă, de se aşezaseră şi păienjenii, vorba lui Eduard, cu o recomandare muzicală. Mai precis, ultimul album Billy Sheenan. Holy Cow
Da, mă rog, unii dintre domniile voastre, poate nu îşi mai aduc aminte, că demult, odată, a fost o trupă numită David Lee Roth Band. Ghici cu cine, cu David Lee Roth, vocalistul de la Van Halen, da’ asta-i altă poveste. Iar pentru că la chitară nu mai era loc de Steve Vai, Billy Sheehan s-a apucat să cânte la bass ca un chitarist. Iar după DLRB, a fost Mr. Big (uraa! toate fetele să se ridice în picioare)
Holy Cow este o altă adunare de super instrumentişti Paul Gilbert, Tony McAlpine, ceva în genul Liquid Tension Experiment, dar mult mai tradiţională, Billy Gibbons şi mai orientată spre viteză şi virtuozitate. Foarte multă tehnică, poate prea multă la un moment dat, dar este şi foarte multă forţă. Un fel de indreptar despre cum ar trebui să sune muzica rock, asta dacă n-ar fi fost monopolizată de trupe gen Killers şi Kings Of Leon.
Dacă nu aveţi chef de down on memory lane, gasoline alley etc.(oricum videoclipul de prezentare m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva ar trebui să regret că nu voi merge la ZZ Top) v-a pregătit un video două cu Billy, prima cu Paul Gilbert, nu ştiu dacă e cum zice Sheenan, dar clar unul dintre cei mai săriţi de pe fix chitarişti
şi un solo, pentru cei mai purişti dintre voi
credeţi-mă, titlul nu este deloc exagerat, youtube style.