Probabil că va veni o vreme când vom avea şi noi ocazia să auzim şi altfel de istorii rock, nu chestiile pompieristice pe care le vedem de ani de zile la teve sau prin ziare. Dacă Herbert Silber spunea că în România comunismul va fi sub semnul lui Stalin şi Caragiale, atunci rockul este sub semnul lui Petre Magdin (şi a sa urare, pentru toţi fanii Deep Purple din România, SE-PUL-TURA!!!). Dacă nu mă credeţi, puteţi să vă convingeţi şi singuri urmărind emisiuni precum cea a lui A.G., Godoroja sau Timpul chitarelor, sau ceva de genul ăsta, filmat în Silver Church. Sunt absolut îngrozitoare. Dacă cineva ar vrea să asculte rock doar uitându-se la emisiunile de mai sus, s-ar transforma brusc într-un fan Angela Similea.
Şi atunci se va găsi cineva care să se aplece şi asupra unei probleme mai puţin studiate. De ce unele trupe de afară, pur şi simplu nu au prins printre rocării români. Şi nu vorbesc aici de Catapilla sau Gong, Doamne fereşte. Nici măcar de Renaissance.
Am câţiva prieteni care de curând şi-au îndreptat urechile spre lauda lor, către Tom Petty and The Heartbreakers, dar ferească sfântu' să le pomeneşti de albumele vechi. Ei savurează ultimele realizări. Nu spun că greşesc sau că nu ar trebuie, dar e o situaţie un pic ciudată. E ca şi cum m-aş duce la concertul din vara asta şi aş vrea să ascult Get All Things. Cum? Nu ştiţi cine cântă melodia?! Ruşine!!!
N-am o problemă cu faptul că doar 0.01 la sută ştiu ceea ce n-ar fi făcut Meat Loaf, dar nu înţeleg în ruptul capului de ce trupe precum The Allmann Brothers sau Chicago, nu au prins la headbangerii români*.
*PLEASE READ FIRST* The audio on this returns to 100% around the 1 minute 20 second mark. They had some technical difficulties at the start. Sorry about that.
ştiu că nu e una din cele mai bune înregistrări, dar am ales-o pentru felul special în care cântă Terry Kath. Vezi asta şi-i dai dreptate lui Hendrix, nu că Jimi Hendrix ar fi fost un judecător foarte bun pentru cine cântă şi cine nu cântă bine, dar orişicât.
___________________________________________________________ *Este doar o observaţie personală, nu ţin să generalizez. Tot ce se poate să mă înşel, dar mai în toate discuţiile mele din ultimii douăzeci de ani, nu am auzit pe nimeni care să-şi declare admiraţia faţă de Terry Kath sau Cetera, sau să jure pe solourile lui Duane de pe Assorted Love Songs. Şi vorbim aici de oameni din generaţii diferite.