Merită să mai mergi şi pe jos prin Bucureşti. Aşa ai ocazia să vezi afişele cu concerte şi azi mi-a atras atenţia cel cu Mr. Big.
N-am reuşit să ajung niciodată la Paul Gilbert, cu toate că mi-am dorit foarte mult, nu sunt mulţi chitariştii cu adevărat buni care au trecut prin România. De fiecare dată, a trebuit să fiu în alt loc. Bineînţeles că şi de data asta e la fel. Pe 17 iunie, n-am să fiu în Bucureşti, dar din banii aia sper să-mi pot lua şurubelniţa electrică din clipul de la Budokan.
Ce fain la reuniunea asta e că sunt exact cei din nouăzeci (nu că Ritchie Kotzen ar fi fost de lepădat ;) ). This is the real deal. Şi sunt sigur că o să fie fain (n-o să fie Budokan, dar concertele în spaţii mai mici sunt mai degrabă dătătoare de surprize plăcute decât stadionul Naţional), aşa că vă recomand să mergeţi, chiar dacă organizarea locurilor cu scaune îmi aduce aminte de experienţele neplăcute de la Eric Sardinas, cu meseriaşii rockului românesc, care se apucaseră să mănînce cîrnaţi şi fripturi chiar în faţa scenei. Poate cei de la Hard Rock sunt mai inteligenţi ca cei de la Becker..