De fiecare dată cînd văd că opinia publică s-a decis în privinţa unui subiect, îmi pun un semn de întrebare. Sunt suspicios în privinţa a orice seamnă a consens, idee larg împărtăşită de majoritatea, coruri ale vînătorilor de vini imaginare etc. Probabil că mi se trage de la era Iliescu, cînd consensul era pe buzele tuturor nomenclaturiştilor metamorfozaţi peste noapte în bunicuţe care povesteau nepoţilor despre Scufiţa roşie şi Motanul încălţat.
Vă rog să mă scuzaţi, dar eu nu înghit bulshiturile cu grecii leneşi şi restul lucrurilor pe care mai nou, publicul le-a descoperit drept adevăruri milenare. Sincer, mă îndoiesc că majoritatea celor care acum îi înfierează cu mînie proletară pe greci ştiau de cîte ori a dat Grecia faliment în ultima sută de ani. Nici dacă ar vrea, omul obişnuit nu va scoate bolovanul aruncat de un politician în lac. Bineînţeles că toate pierderile acumulate în ani de zile de statul grec nu au ajutat foarte mult, dar vă aduceţi aminte ce mult ne doream şi noi să intrăm în UE? Credeţi că nu s-ar fi găsit voci care să susţină că scopul scuză mijloacele şi să aranjeze nişte registre contabile?
La fel de adevărat este că nu sunt deloc bun la economie. Mai mult, am picat ambele examene în facultate. Şi la macro şi la micro. Încă îmi este greu să înţeleg cum pot să dispară bani şi nimeni să nu fie găsit vinovat sau ce căutau călugării greci cu obligaţiuni la purtător, pe post de dezvoltatori imobiliari.
Bank officials say it would be unjust to wipe out current owners and shareholders in return for infusions of public money. Unlike banking systems in Ireland, Spain and elsewhere in Europe, Greek banks weathered the 2008 financial crisis reasonably well, and had not made the same sorts of speculative real estate investments that plagued other financial firms.
Dar io zic că atunci cînd pensiile dumneavoastră ar fi puse sub semnul întrebării, parcă v-aţi dori şi voi un referendum.