18 mai 2012

la spartu tîrgului despre plagiatul lui Mang

spun la spartul tîrgului cu gîndul la Mang, pentru că din cîte văd pe
jurnalul.ro, stilourile sunt mai ascuţite ca niciodată. Mai nou, pînă şi
Kovesi ar avea schelete în lucrarea de doctorat.

Însă aş vrea să mă întorc o clipă asupra neîndemînaticii sesizări făcute
de Ponta către Academia Română, pentru a da un verdict în cazul Mang. Mă
rog, nu că Academia ar putea da vreun verdict, după cum a recunoscut
încurcat şi Haiduc, Academia poate cel mult să dea o recomandare în
privinţa cazului de plagiat.

Plagiatul, cel puţin din ce ştiu eu, se rezolvă în două feluri. În
instanţa şi în interiorul lumii academice. Acum îngăduiţi-mi să vă
povestesc o mică istorioară. Eram în anul doi la facultate şi la un
moment dat văd o listă ciudată pe culoarele facultăţii. Erau nişte
colegi de la secţia franceză care fuseseră propuşi pentru excludere de
către profesorul unui curs pe care-l urmaseră. Ce se întîmplase de fapt,
înainte de predarea lucrărilor scrise, studenţii au fost avertizaţi de
profesoară, o franţuzoaică care era visiting professor, să nu care cumva
să-ncerce să copieze, pentru că îi va prinde negreşit. Asta se întîmpla
într-o perioadă în care mulţi dintre cei care foloseau calculatoarele
din facultate, se credeau hacker dacă foloseau Netscape-ul, asta ca să
vă daţi seama cam care era ideea generală cu privire la internet şi ce
culegi de pe el. Bineînţeles că au fost prinşi, iar profesoara a făcut
un scandal imens, ajungînd pînă la rector. Şcoala nu i-a dat afară, ci a
aşteptat ca profesoara să plece, iar lucrurile s-au reluat ca şi cum
nimic nu s-ar fi întîmplat. Cam asta a fost şcoala pe care am terminat-o
(sort of). Plină de copy/paste, lucrări făcute cu picioarele şi restul
tacîmului. Chestia asta se întîmpla în 2002, probabil ca să vă daţi
seama de dimensiunea dezastrului trebuie doar să înmulţiţi cu 10 (ani).

Revenind la cererea olimpică a lui Ponta, tare-mi-e teamă că de fapt,
ceea ce s-a dorit a fost doar o diversiune. Să mă explic. Mutînd atenţia
publicului către Academia Română (care din punctul de vedere al imaginii
publice este mai degrabă o gaură neagră), politicienii au încercat să
deturneze desfăşurarea normală a lucrurilor, de teamă că o sentinţă
corectă, venind din mediul universitar, ar fi declanşat o avalanşă de
verificări şi asupra altor lucrări, cu precădere asupra celor din
opoziţie/putere (depinde de perioada calendaristică).

Ideea e că dacă Funeriu se reîntoarce, ar trebui să iniţieze o curăţenie
asemănătoare celei de la bacalaureat şi asupra mediului universitar.