L'argent circule au crepuscule
Dacă n-ar fi fost Raluca (mii de mulţumiri, rămîn dator vîndut), nu cred că aş fi apucat să văd Le Havre, filmul lui Aki Kaurismaki ce a deschis Festivalul de film european organizat de ICR şi DC.
În Le Havre, Marcel Marx este un lustragiu care trăieşte cu soţia sa, Arletty, o viaţă aproape la fel de precisă ca lui Immanuel Kant. Mecanismul de ceasornic (asezonat din cînd în cînd cu lichidări în stil mafiot, discuţii teologice sau confruntări de stradă cu vînzătorii de pantofi) este întrerupt de Idrissa, un băiat prins în capcanele imigraţiei ilegale. O bătaie din aripi de calculator la Paris declanşează o furtună în mica comunitate formată de Marcel, Jean Pierre, Yvette, Chang şi nu în ultimul rînd Laika, căţelul credincios care are încredere pînă şi în poliţişti.
Marcel îşi jură că îl va ajuta pe Idrissa să ajungă la Londra, unde mama acestuia găsise un job foarte bun într-o spălătorie chinezească (miracolul chinezesc deschide şi închide filmul), chiar dacă acest lucru înseamnă să-i împace pe Mimi şi pe Little Bob sau să lipsească de lîngă soţia sa.
Filmul lui Kaurismaki este o combinaţie aproape interminabilă de poveşti care se întrepătrund fără a se atinge una pe cealaltă. Autoritatea oficială este contestată, comisarul trădează, vecinii toarnă, nimic nu e sigur în Le Havre. Singurele lucruri imuabile aici sunt prietenia şi determinarea lui Marcel de a-şi îndeplini misiunea pe care singur şi-a propus-o. La sfîrşitul unor întîmplări rocamboleşti, toată lumea respiră uşurată şi se poate întoarce la ritualurile vieţii de zi cu zi.
La fel ca Hendrix sau Pink Floyd, filmele lui Kaurismaki sunt deconspirate instantaneu de lumina aproape murdară şi replicile absolute. Totul este o certitudine aici, plînsul nu foloseşte la nimic, prieteniile nu ţin cont de ani, o dată propusă ţinta, scopul scuză mijloacele.
Nu pot decît să-mi imaginez eforturile (Kaurismaki este aici producător, scenarist şi regizor) depuse pentru găsirea unui autobuz Saviem sau a întrerupătoarelor şi prizelor din anii ‘50 (filmul seamănă foarte mult cu filmele franţuzeşti din acele vremuri). Sunt nenumărate cadrele care mi-au dilatat pupilele în timpul filmului, dar poate nici unul mai mult decît cel cu poliţistul Monet şi Idrissa separaţi de o uşă subţire din lemn …
tl;dr mergeţi şi vedeţi Le Havre
două dintre filmele care m-au făcut atent la Kaurismaki (imediat după ‘89, orice lucru de la televizor era menit să-ţi stîrnească curiozitatea, cu atît mai mult Leningrad Cowboys) …