Bună ziua,
ieri am aflat de la televizor (îmi cer scuze, dar n-am reţinut numele postului care a dat reportajul) că şoferul dumneavoastră se pregăteşte să candideze pentru un post de deputat în Parlamentul României. Însă nu despre acest lucru vreau să vă scriu, ci despre comentariul dumneavoastră la această ştire.
Permiteţi-mi să vă citez din memorie, dacă nici după şase ani de muncă nu merită să candideze (de fapt, cred că vroiaţi să spuneţi să cîştige), atunci nu ştiu ce mesaj transmitem către tinerii României.
Chestia asta mi-a zgîriat creierul şi nu reuşesc să mi-o scot din cap, chiar dacă au trecut mai mult de 12 ore de cînd am auzit-o prima dată. Ceva în genul lui All That She Wants, a lui Ace Of Base, din anii nouăzeci, dacă v-o mai aduceţi aminte.
Dar m-am îndepărtat de la subiect.
Din capul locului trebuie să vă spun că n-ar trebui să mă simt vizat. Nu mai sunt de mult tînăr, în ciuda statisticilor care m-ar trece la acest capitol, cu tot cu cei 35 de ani ai mei. Nu mă consider tînăr de foarte mult timp, România are darul ăsta de a-i maturiza de timpuri chiar şi pe cei mai naivi dintre cetăţenii ei. Sincer, cred că şi Peter Pan ar îmbătrîni prematur, dacă s-ar fi născut aici.
Oricum, nu contează, pentru că nu din acest motiv m-am simţit vizat de mesajul dumneavoastră, ci pentru că acum aproape zece ani, terminam o şcoală pe care mulţi o considerau (chiar şi unii din colegii mei, spre marea mea ruşine) ca reprezentînd o trambulină pentru o carieră în politică sau în jurul politicii. Nu-mi făceam mari iluzii cu privire la şansele de angajare, dar am trimis pseudo-CV-ul meu la aproape toţi parlamentarii cărora le-am găsit adresele de email publice şi nu am primit nici un răspuns. Este adevărat că nu aveam carnet de şofer (n-am reuşit să-l iau nici acum, un alt eşec personal, dar să trecem peste). Nici măcar un mesaj de confirmare nimic. Timp de cinci ani, am tot încercat să caut o modalitate prin care să nu pierd tot ce am învăţat în şcoală (în general, lucruri de bun simţ, multă teorie, puţină practică, deloc Hrebenciuc) şi să rămîn în zona politicii. N-a fost chip. Am renunţat şi dacă este să privesc în retrospectivă (sau în jurul meu), am procedat corect (oricum, ca să-l citez pe Paul Krugman, dacă în primii cinci ani nu îţi foloseşti informaţiile acumulate în şcoală, poţi să consideri că ai făcut-o degeaba).
Acum, dumneavoastră din cîte îmi aduc aminte, aţi fost parlamentar şi ministrul Educaţiei (din păcate, nu-mi mai aduc aminte decît gafa cu steluţele din steagul Uniunii Europene, dar ce să-i faci, poate sunt eu mai ranchiunos). Nu am mai urmărit scena politică românească, în mare parte şi din motivele de mai sus, a trebuit să mă angajez şi să muncesc în alte domenii, m-am luat cu altele, lecturile mele s-au rărit în ceea ce priveşte viaţa politică românească. Nu mai ştiu ce funcţie deţineţi în acest moment, dar bănuiesc că este una importantă, atît în partid (atît cît a mai rămas el), cît şi în administraţia locală. Am văzut că sunteţi invitat la diferite emisiuni, unde vi se cere părerea. Presupun că sunt oameni care vă apreciază opiniile.
Ei bine, aici vroiam să ajung. Daţi-mi voie să vă spun că nu m-am simţit de mult timp luat atît de tare peste picior ca în momentul în care aţi vorbit de exemplul pe care trebuie să-l daţi tineretului. Dacă vreţi să daţi un exemplu (şi aici mă refer la întreaga clasă politică), daţi-vă demisia!. După atîţia ani de politică (e adevărat, românească, dar totuşi, politică), ar fi trebuit să vă gîndiţi de două ori, înainte de a vă adresa tinerilor din România prin intermediul şoferului dumneavoastră (încă o dată, o meserie onorabilă, cumnatul meu este şofer şi un om extrem de cumsecade, dar credeţi-mă că nu s-ar simţi defel jignit, dacă i-aş spune că nu are stofă de deputat).
Dacă dumneavoastră, după atîţia ani, consideraţi că şase ani de şoferie sunt cea mai bună carte de vizită pentru accesul în Parlamentul României, daţi-mi voie să vă spun că faceţi glume de autobază (toate drepturile de autor se duc la Radio Guerilla) pe banii şi nervii unor oameni cumsecade, care merită ceva mai mult decît miştocărelile cu care ne-a obişnuit un Radu Mazăre.
M-aş fi aşteptat la un pic mai multă responsabilitate (bunică-mea i-ar fi spus glagorie, dar tot ea mi-a spus de multe ori, geaba chichirez, dacă nema putirinţă, nepoate!) din partea unui fost ministru al Educaţiei. Dacă asta este ceea ce credeţi dumneavoastră că reprezintă un model pentru tinerii români, îmi pare rău dar sunteţi la fel de deconectat de la realitate ca restul clasei politice. Poate dacă aţi ieşi în public şi aţi retracta ceea ce aţi spus, promit că îmi voi schimba părerea despre dumneavoastră şi vă voi oferi tot sprijinul meu necondiţionat.
Pînă atunci, daţi-mi voie să-mi fie ruşine (greaţă) de balivernele pe care sunt obligat să le aud zi de zi de la politicienii români.
un fost tînăr, încă român