Plecand de la cazul tragic al sinucideri creatorului celebrului slogan I'm Loving It!, Michael Arrington atrage atentia asupra unui obicei mai putin ortodox, chiar si pentru mediul online, pe care l-a dezvoltat Valleywag in ultimul timp. Cel de a oferi pe tava cititorilor mailuri si alte detali picante, precum aceasta intalnire cu tente de reviste de adulti. Valleywag nu intarzie sa isi arate recunostinta si ii explica lui Arrington de ce acesta nu s-a aflat pe lista de invitati la TED-ul de anul asta [daca aveti bani pusi de o parte pentru vacante, renuntati la Maui si faceti-i un cadou creierului dumneavoastra, inscrieti-va la TED-ul de anul viitor, exista si solutii low-cost].
Dincolo de micul incendiu intr-un pahar de apa, cred ca Arrington are un point destul de valid in articolul sau. Probabil ca dilema despre unde incepe publicul si se sfarseste privatul in online nu va cunoaste o rezolvare prea curand, dar articolul lui, mi-a adus aminte de cazul de anul trecut al autoarei blogului Creating Passionate Users. Aceasta incepuse sa fie amenintata cu moartea de catre un comentator pe blog, totul culminand cu fotografii photoshopate in care erau prezentate viitoare ipostaze, cel putin sinistre.
In momentul in care obtii o anume expunere in termeni de trafic pe internet, te poti considera o persoana publica. Iar ca persoana publica, dincolo de beneficii, vin si obligatiile. Iar una din obligatii ar suna cam asa, incearca sa nu consideri ca o data cu celebritatea a venit si dreptul de a intra cu bocancii in viata celorlalti oameni. Este o lectie pe care dincolo se pare ca lumea o invata cu rezultate cel putin dureroase.
Ce bine ar fi daca s-ar aplica si aici regula lui Habermas cu privire la accesul in spatiul public, conditionat de doua elemente:
Noroc ca pe noi ne salveaza bascalia.
Dincolo de micul incendiu intr-un pahar de apa, cred ca Arrington are un point destul de valid in articolul sau. Probabil ca dilema despre unde incepe publicul si se sfarseste privatul in online nu va cunoaste o rezolvare prea curand, dar articolul lui, mi-a adus aminte de cazul de anul trecut al autoarei blogului Creating Passionate Users. Aceasta incepuse sa fie amenintata cu moartea de catre un comentator pe blog, totul culminand cu fotografii photoshopate in care erau prezentate viitoare ipostaze, cel putin sinistre.
In momentul in care obtii o anume expunere in termeni de trafic pe internet, te poti considera o persoana publica. Iar ca persoana publica, dincolo de beneficii, vin si obligatiile. Iar una din obligatii ar suna cam asa, incearca sa nu consideri ca o data cu celebritatea a venit si dreptul de a intra cu bocancii in viata celorlalti oameni. Este o lectie pe care dincolo se pare ca lumea o invata cu rezultate cel putin dureroase.
Ce bine ar fi daca s-ar aplica si aici regula lui Habermas cu privire la accesul in spatiul public, conditionat de doua elemente:
- educatia
- proprietatea
La fel, idiotes reprezenta termenul peiorativ, insemnand cel care nu era polites - un noncetatean si prin urmare, o presoana de rand, ignoranta si nevrednica, ce nu se preocupa decat de binele personal.
Giovanni Sartori - Teoria democratiei reinterpretata, p. 260
Noroc ca pe noi ne salveaza bascalia.