Taxa de protectie pe muzica

Astazi industria muzical incepe sa semene din ce in ce mai mult cu o Cosa Nostra. A pune o taxa universala prin care conditionezi accesul la muzica, chiar daca poate parea foarte atractiv pentru cei care inca isi bat capul cum sa plateasca armatele de lenesi hraniti din banii artistilor, nu este foarte departe de taxa de protectie pe care mafiotii o instituie in cartierele pe care le pastoresc. Michael Arrington scrie astazi in TechCrunch un articol foarte interesant despre strategiile actuale ale caselor de discuri si felul in care inteleg sa curete locul de ceea ce Peter Jenner numeste "violarea propriului model economic".

Doua sunt principalele obstacole care stau in calea ideei avansate de Warner Bros.

• oamenii deja primesc produsul gratis, pentru ce sa pui o taxa pe asa ceva?
• sa vanezi oamenii pentru ca nu au declarat ca asculta/descarca muzica e la fel de stupid ca si cele 2456 de procese pe care RIAA le-a initiat anul trecut
• taxa pe muzica va ucide orice farama de creativitate sau inovatie
• a cere guvernelor sa intervina pentru a salva o industrie muribunda pare mai degraba o abordare demna de modelul economic socialist

Pentru cine nu este inca convins de faptul ca taxa pe muzica va ucide creativitatea, ii recomand sa se uite la operatorii de cablu. Nici unul dintre ei nu a incercat sa isi faca o televiziune proprie. Pentru ce? De ce ai dori sa iti incerci puterile, atunci cand primesti o caruta de bani facand doar serviciu de caraus. In acelasi mod, pentru ce ar fi doritoare casele de discuri sa investeasca in proiecte noi, daca oricum vor primi o caruta mai mare de bani [20 de miliarde] in cazul in care se va aplica modelul taxei pe muzica.

"I think we're in a time of technology change, and a change in the business model. We have to go back to first steps. Someone has to write, record, and perform a song. On the other end we have to have someone who wants to listen to it, and wants to pay for it in some way or another. Everyone else in that process is in some way dispensable. The model of the industry was built to help take the music and get it to the public has become very cluttered with people who take a lot of that money. Price has something to do with demand. People pay according to what seems is fair. If you go into a baker and you know it's a human being running the bakery, you're very unlikely to steal. If you go into a McDonalds or 7-11, you have much less regret against stealing. If you go to Wal-Mart, you know that the people who made the clothing are making very little money. Now people know the musicians are not getting very much of the money. I think we should be working out how we could deal with that problem."

din Wikipedia

Avertismentul lui Peter Jenner este mai actual ca niciodata.

Cat despre industria muzicala din Romania, vorbind cu un prieten care a scos acum cateva saptamani un nou album, am putut afla lucruri interesante. Sesiunile de inregistrari i-au costat in jur de 2000 de euro, banii lor in cea mai mare parte si din cate am ascultat, au fost bani cheltuiti cu folos. Casa de discuri nu a investit decat o suma infima de bani, cat despre promovare, zexe, nada, zero. De ce ai mai avea nevoie de casa de discuri. Pentru o amarata de holograma pe care numai cateva companii au in Romania dreptul de a o cumpara si distribui. Cat despre banii de pe album, nu prea mai are sens sa vorbim. Si atunci, imi pun intrebarea, care este utilitatea economica a caselor de discuri?

Am mai citit Free for All via Slashdot