În mult discutata emisiune a lui Tatulici de la Realitatea TV, Cătălin Tolontan s-a plâns de slăbiciunile statului român. SOV a avut o reacţie tipică pentru un patron (în sensul capitalist al cuvântului). Ai probleme, rezolvă-le.
Acum Cătălin Tolontan deplânge într-un articol de pe blogul său, faptul că presupuşii moguli nu empatizează cu statul, şi nu îi sar în ajutor, aşa cum ar trebui să o facă un frate mai mare. Mai precis, spune el, mogulii gândesc în opoziţie cu statul. Se pun de partea cealaltă. Există interesul statului şi interesul meu. Ok, şi ce este greşit în asta? Americanii au o vorbă. Guvernul? Nişte tipi într-o clădire.
Corectaţi-mă dacă greşesc, dar eu nu văd de ce ar trebuie să îi pese lui Patriciu, SOV, etc. ce face statul român. Cum îi mai merge instituţional, de unde îşi recrutează oamenii. Şi nici nouă nu prea ar trebui să ne pese.
În perioada Părinţilor Fondatori ai naţiunii americane, Madison vorbea despre un concept destul de nou pentru vremea aceea, cel de trustees, adică, mai pe româneşte (că tot am văzut că se poartă expresia), eu, cetăţeanul scot din buzunar, încrederea mea, muncită cu ză labor of my own hands, cu care am dobândit proprietatea mea, şi ţi-o dau ţie. Trebuie să fiu atent cui şi când o dau. Şi cam atât. Ce faci cu ea după aceea este treaba ta. Dar trebuie să fii atent că cineva te va trage la răspundere pentru asta. Tocmai aici este problema noastră. Cum naiba să tragem la răspundere politicienii români?! Că dacă începem să facem curăţenie prin ei, cu cine mai rămânem. O să se umple televiziunile de Naomi în lipsă de Viorel Hrebenciuc.
Orice greşeală a statului trebuie amendată de către cei îndreptăţiţi să o facă. Lumea ar spune, păi da, că mogulii fac afaceri cu statul, şi fură, etc. Ei, dacă fură, atunci asta este treaba justiţie. Dacă fac afaceri necurate pe bursă, precum Madoff, trebuie investigaţi de către instituţiile abilitate. Dar sub nici o formă nu trebuie încurajată atitudinea de spectator la circ cu care încearcă toată lumea, de la politicieni la ziarişti să ne îmbie. Ar trebui să ne abţinem, că e post, nu de alta.
Nu credeţi că din cauza asta lumea nu mai citeşte cărţi, ascultă muzică, merge la film, operă, ateneu etc.? Cât de atrăgător poate fi spectacolul ăsta de stat la televizor şi spart seminţe, încât să nu se poată rupe omu’ din faţa televizorului?
În lipsa unei sentinţe judecătoreşti, toată cruciada asta a copiilor, cu care se aseamănă lupta împotriva corupţiei în România, tot discursul înflăcărat al Preşedintelui, tonul inchizitorial al căţelului de pază, valorează cât o ceapă degerată. Tot cam cât valorează şi CDS-urile ălea de peste Ocean.