Iată unde era salvarea industriei filmului, în faţa perversiunlor la care este supusă de către nemiloşii piraţi. Că tot nu dădeau rezultate procesele, şi nu se îmbogăţea nimeni după urma amărâţilor condamnaţi la plăţi exorbitante.
Cu puţin noroc, Franţa va deveni mândra posesoare a uneia dintre cele mai aspre legi anti-piraterie din întregul Cosmos. O punere în practică a unei filozofii mai vechi, three strikes and out presupune trei avertismente după care eşti trecut pe o listă a ruşinii, şi atunci să te ţii. No more prOn for you!
Cu ce i-au amăgit mogulii de peste Ocean (da, ocean, doar nu vă gândeaţi că stau copii de doisprezece ani să pirateze Dekalog!)? Cu filme lansate de curând şi cu muzică fără DRM. Adică, mai nimic. Firimituri.
De parcă din cauza asta au murit cinematografele. Pentru că sunt piraţi în apele somaleze. Au murit pentru că rolul lor s-a încheiat, cel puţin cel vechi. Lumea încă mai trăieşte cu frumosul vis al perpetuumu-lui mobile. Scot un film, o muzică, o alună, stau la soare, şi mă îmbogăţesc. Ce a funcţionat acum jumătate de secol, merge şi acum.
Păi de ce să nu reînviem şi Inchiziţia, filaturile de bumbac şi casele de opium, zic eu. Asta ca să ştim o treabă.
Iată cum nişte francezi prea încrezători şi de treabă şi-au luat ţeapă. De ce zic asta? Pentru că oricum, cei din industrie făceau treaba asta de ceva timp. Iar DRM-ul este numai bun pentru Steve Jobs, pentru a mai face câţiva cenţi, acolo. Prin urmare, mogulii au ieşit gratis din treaba asta, cum le stă bine unor moguli de treabă.
Stau şi mă întreb oare cum se vor putea întoarce oamenii la providerii lor. Vor trebui să depună un jurământ? Cum că nu vor mai trage pisica de mustăţi? Nu vor mai arunca cu pungi cu apă de pe bloc? Idei, ceva?