o problemă semantică dificilă pentru români, dar nu şi pentru un judecător de la Curtea Supremă din Statele Unite,
The phonorecords in question were not "stolen, converted or taken by fraud" for purposes of [section] 2314. The section's language clearly contemplates a physical identity between the items unlawfully obtained and those eventually transported, and hence some prior physical taking of the subject goods. Since the statutorily defined property rights of a copyright holder have a character distinct from the possessory interest of the owner of simple "goods, wares, [or] merchandise," interference with copyright does not easily equate with theft, conversion, or fraud. The infringer of a copyright does not assume physical control over the copyright nor wholly deprive its owner of its use. Infringement implicates a more complex set of property interests than does run-of-the-mill theft, conversion, or fraud.
ieri am văzut o campanie susţinută la televizor, în timpul jurnalului de ştiri, prin care BSA încearcă să convingă oamenii că pirateria online este echivalentul furtului din magazine, printre altele. Campania a fost mediatizată sub titlul Hoţii umblă liberi prin mall-uri şi consta în intervievarea unor oameni care se plimbau printre magazine şi exemplificarea analogiei prin simularea unui furt din supermarket. Nu ştiu dacă reportajul era o iniţiativă a postului TV, sau era supervizat de BSA, oricum, după mall a apărut şi o domnişoară avocat, reprezentant BSA, care încerca să construiască cazul ciorditorilor de pe internet.
Dincolo de ridicolul mall-ului, credeam că oamenii s-au mai luminat asupra diferenţelor în ceea ce priveşte pirateria online. Responsabilii campaniei ar trebui să realizeze că a asemăna utilizatorii ce descarcă muzică, filme de pe internet cu hoţii de buzunare din 104 şi a ameninţa cu pedepse cu închisoarea de la cinci ani în sus nu le va folosi la nimic.
Oare lor nu li se pare deloc ciudat că oamenii nu par a fi intimidaţi de perspectiva închisorii? Nu am să argumentez aici că a descărca muzică de pe internet este un lucru legal, pentru că m-aş afla într-o contradicţie logică. Dar nici nu cred că este cazul să amestecăm două situaţii diferite. Dacă fiecare infracţiune este judecată după specificul ei, de ce oare insistă aceşti oameni să pună la un loc două infracţiuni diferite? Să fie ei atât de orbi încât să nu sesizeze diferenţele? Mă îndoiesc.
Mai ales, când o companie precum Romtelecom are şi ea o campanie prin care îşi întreabă potenţialii clienţi, dacă hobby-ul lor este descarcatul de pe internet (nu mai stau să caut reclama, mă îndoiesc că o să scăpaţi de ea). Nu cred că mai este un secret pentru cineva faptul că dezvoltarea rapida a providerilor de internet a avut loc nu pentru că oamenii doreau să îşi citească mailurile de acasă, ci pentru altceva. Companiile ar trebui să se hotărască, ori modelul economic după care funcţionează s-a schimbat, prin urmare, decizia raţională este să se schimbe şi ele o dată cu piaţa
sau să se transforme într-un fel de Poliţistul Maniac III, şi să rişte să moară.
RIAA Bosses Try To Explain Why Suing College Kids Is Good For Business
Din păcate, punând poliţia pe urmele lor, chemând trupele anti-tero să se caţere pe la geamurile studenţilor, nu va duce la rezolvarea problemei.
Ce mă surprinde de fiecare dată este rapiditatea cu care grupuri precum BSA încearcă să expedieze problema. Ok, pirateria e furt, la închisoare cu bandiţii. Eventual, putem să îi băgăm în aceeaşi oală cu piraţii somalezi. Doar sharuiesc acelaşi nume. Şi să îi judecăm o dată cu ei. În aceeaşi stil, putem să judecăm hoţii de la un loc cu violatorii, violatorii la un loc cu criminalii, şi astfel am rezolvat problema cărţilor pe care trebuie să le citească un student la drept.
Şi mai amuzant este că unul dintre cei intervievaţi chiar subliniază faptul că dacă ceea ce spun ei este adevărat, atunci foarte multă lumea ar trebui să fie închisă. Nu mă îndoiesc de faptul că instituţii precum RIAA ar fi dispuse chiar să doneze bani pentru construirea de noi închisori.
Care să fie utilitatea unei campanii în care noi nu credem, ei nu cred, până la urmă toată lumea se face că plouă.