The Independent dă cu Marie Curie în gardul jurnaliştilor

Acum cîţiva ani, un prieten mi-a zis. Uite, Alex de la Inima Copiilor are campania asta de strîngere de fonduri pentru crearea unei secţii de cardio-chirurgie pediatrică la Spitalul Marie Curie, de ce nu scrii despre asta pe blog la tine?

Prima dată m-am mirat. Pe Alex îl ştiam din vedere (nu că ar fi contat), nimeni nu-mi citea blogul (ca de altfel, nici acuma), nu prea vedeam la ce ar fi folosit intervenţia mea. Dar pentru că îmi doream să nu treacă neobservată iniţiativa oamenilor inimoşi de la asociaţie (dragi jurnalişti, o asociaţie diferă foarte mult de o fundaţie, puteţi doar să-i întrebaţi pe domnii de la Juridic), m-am gîndit că ar fi bine să suplimentez un pic efortul.

Prin urmare, m-am apucat să bombardez oameni (în faţa cărora mă-nclin şi le rămîn pe veci dator) cu care nu aveam nici o treabă (în afara faptului că-mi suportaseră cu politeţe elucubraţiile, fie sub forma comentariilor pe blogurile lor, iar unii mai generoşi, sub forma abonamentului la RSS). Am scris ca nebunu tuturor celor cu care într-un fel sau altul, interacţionasem din 2007 şi pînă atunci. Am pus banerele Asociaţie şi informaţii despre campanie şi linkuri către saitul asociaţiei, peste tot pe unde aveam cont, pe forumuri, în comentarii pe alte bloguri. Am apreciat enorm ajutorul tuturor celor care mi-au răspuns sau au ajutat campania şi care au fost răbdători cu mine şi cu nepriceperea mea în ale piarului.

Mai ales, că după ce s-a mai domolit entuziasmul meu, am simţit o strîngere de inimă. Bă, te-ai băgat şi tu ca boul în seamă cu oamenii ăştia. În cel mai bun caz, mailul tău o să ajungă în folderul de junk. Dar răspunsurile lor au fost cu mult peste aşteptările mele. Mulţi dintre cei cărora le-am scris mi-au răspuns şi mi-au promis că vor face chiar mai mult decît le cerusem eu. Acum doi ani, am reluat apelul meu către aceiaşi oameni, de data asta pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit, către Asociaţia Inima Copiilor. În ciuda strîngerii mele de inimă, răspunsurile au fost şi de data aceea fantastice. Aşa am  descoperit că lumea este pregătită să ajute şi dacă au informaţiile corecte o vor şi face. Cuvîntul cheie în povestea asta este informaţia corectă.

Şi cu asta am ajuns la miezul problemei. Acum cîteva ore am citit articolul ăsta în The Independent. Cred că merită imprimat şi pus în ramă, pentru a fi prezentat la orele de jurnalism la capitolul cum să nu faci un articol (luaţi spusele mele cu rezervele de rigoare, nu am nici o pregătire teoretică în domeniu). Dar ştiu că există opinii şi există detalii care sunt în afara opiniilor personale.

Ca de exemplu, faptul că doctorul Cîrstoveanu nu este şeful secţiei de cardio-chirurgie de la Marie Curie, ci coordonează terapia intensivă nou-născuţi (Terapie intensivă neonatală, scrie şi pe saitul spitalului). Cu atît mai mult, nu are cum să facă angajările, nu are o clinică, aşa cum se sugerează în articol. Sunt amestecate clinicile cu spitalele, cu doctorii şi cu secţiile.

Mai vreţi?

But not a single child has been treated in the year and a half since it opened. The reason? Medical staff he needs to bring in to run the machinery would have expected bribes.

Că nu poţi să începi un articol dînd o sentinţă, cum că nu vine nimeni pentru că doctorii vor şpăgi?! Genul ăsta de discurs nu numai că face mai mult rău unui sistem şi aşa oropsit, dar mai şi întoarce cuţitul în rană. Sunt identificate tabere adverse, duşmani ai poporului, se instituie tribunale ad-hoc, se generalizează şi toată lumea este arsă pe altarul discuţiilor sterile, care nu duc la nimic bun. Toată lumea urlă, se răcoreşte şi toată lumea pleacă mulţumită acasă. Exact cum fac şi politicienii la televizor. Dar parcă tocmai pentru asta-i dispreţuim pe aceşti măscărici de serviciu ai televiziunilor.

Poate dacă articolul din The Independent (care by the way, avea mai mult de 200 de comentarii) ar fi apărut la mine pe blog, nu l-ar fi băgat nimeni în seamă. Din păcate a fost preluat de către foarte multe instituţii de presă de la noi din ţară şi din străinătate (Salon, Associated Press, Mediafax şi multe altele, nu mai stau să le enumăr aici). Doamna Mutler este din cîte am înţeles, chiar coordonatoarea biroului Associated Press pentru România.

Dacă aş fi avut mai multă minte, aş fi propus o campanie care să le demonstreze celor de la The Independent, jurnalistei Alison Mutler şi celorlalţi ziarişti care au preluat pe nemestecate ce se spune în articol (chiar dacă colegi din trust, au scris în nenumărate rînduri despre subiect), că se poate scrie un articol şi altfel. Informîndu-te, verificînd informaţiile din mai multe surse, oferind linkuri atunci cînd vorbeşti despre cifre, rapoarte, studii, citîndu-ţi sursele şi mai ştiu ce se face în instituţiile de presă care se respectă (pe ei şi pe cititorii lor). Pentru că ne respectăm, nu-i aşa Mediafax?

Apropos de asta, ştiaţi că printre multele diferenţe dintre redacţiile din Statele Unite şi Europa se numără şi faptul că în Statele Unite există o persoană care verifică pas cu pas ceea ce se scrie într-un articol? Se numeşte fact-checker.

Brides magazine has a fact-checker. She does things like verify the cost of honeymoons and makes sure that Vera Wang did, in fact, design that dress, and compares the captions on winter flower bouquet slideshows with pictures in botany reference books. It would be terrible to mistake a eucalyptus pod for a mere pussy willow.

Pare un obicei sănătos să verifici ce vrei să transmiţi lumii întregi, nu? Doar atunci cînd luăm un medicament (că tot suntem la capitolul sănătate), obişnuim să verifică şi contraindicaţiile.

Am să revin cu tema asta şi o să vă mai bat la cap.