Un drăcuşor îmi spune că 2013 va rămîne probabil printre altele, anul protestelor inutile. Un alt an la rînd, în care clasa politică şi societatea civilă au chiulit de s-a făcut coada pisicii cît una la adidaşi* pe vremea lui Ceauşescu. Sau cum se poartă acum, după shutdownul american, am mai amînat un pic ziua scadenţei şi am mai tras un şut temeinic conservei.
Zilele trecute, am citit un articol foarte frumos, scris pe La colţul străzii despre protestul Pro-Basarabia. Mi-am adus aminte de el azi, în drum spre Bucureşti după ce am văzut un afiş lipit pe un stîlp, în Bragadiru, care invita oamenii la marş.
O să fac un mic ocol acum. În familie, cînd vine vorba de Basarabia, aproape invariabil, unul dintre noi îşi aduce aminte de un incident mai vechi petrecut la o reuniune de clan extins. Una din verişoarele unchiului mamei mele şi-a manifestat nedumerirea cu privire la utilitatea re-alipirii Basarabiei la România, moment în care unchiul Ionel s-a ridicat, a ocolit toată masa şi i-a aplicat o scatoalcă (s-ar putea ca scena să se fi modificat în decursul timpului, iar scatoalca să nu fi fost chiar o scatoalcă, se întîmpla pe undeva, cred, imediat după '89).
Probabil că o să-mi iau şi eu una, cît de curînd, dar nu pot să nu mă întreb. Cui îi foloseşte un protest pentru o cauză ce nici măcar în cele mai frumoase vise, nu s-ar putea realiza?
Tot zilele trecute zappam şi am ajuns pe Naşul în momentul în care cîţiva invitaţi discutau despre unirea cu Basarabia, iar unul dintre ei cerea oamenilor politici români, probabil şi basarabeni, să fie bărbaţi şi să facă Unirea. Imediat mi-am imaginat re-editarea unei scene din Game of Thrones, ceva în genul întîlnirii dintre Robert Baratheon şi Ned Stark, din primul episod. Ridicol. Nu cred că bărbăţia oamenilor politici este principala piedică în faţa realizării Unirii.
Cu riscul de a-mi încasa palmele de rigoare, e cineva pe aici care chiar crede că:
- Unirea cu Moldova este realizabilă/viabilă economic
- şi că toată lumea va fi +1 fericită după?
Adică ceva de genul, ne unim pe la prînz, după program. Sărbătorim un pic, nu foarte tare, că-i în mijlocul săptămînii. Eventual poate amînăm pentru week-end, după care mergem acasă, ne culcăm şi de la anu' începem să ne petrecem vacanţele prin Cahul, Chişină sau Tighina?
Serios, ce-şi imaginau oamenii care au participat la protest? S-a uitat cineva pe cifrele economice ale Moldovei şi ale României. Există o întreagă literatură cu privire la banii scoşi din buzunar de către Germania Federală acum douăzeci de ani şi despre cum s-au înşelat asupra costurilor. Chiar vrem să demostrăm că noi suntem altfel?
Ok, să spunem că n-are sens să ne zgîrcim şi că sunt unele lucruri în viaţă care sunt nepreţuite. Fie şi aşa. Dar chiar sunt convinşi participanţii la marş că toată România le împărtăşeşte sentimentul? Şi nu mă refer la repetarea pînă la epuizare a cuvîntului patriotism în diferitele forme, bentiţe, drapele sau postere cu poziţii de skandenberg. Nu de alta, dar sunt anumite patriotisme (de genul celui practicat, de exemplu, de Rareş Bogdan) care-mi repugnă. Sunt convinşi că dacă se organizează un referendum (oare la ăsta cît o trebui să fie pragu'?), majoritatea covîrşitoare se va pronunţa în favoarea Unirii?
Să fi reuşit românii să asimileze toate golurile din istorie şi să fi renunţat la toate bazaconiile cu care au fost îndoctrinaţi zeci de ani, încît să-şi dea seama că ultimul lucru care a rămas de făcut - cu cîţiva ani înainte de intrarea Moldovei în Uniunea Europeană (şi în ciuda eforturilor depuse de guvernanţi) şi în mult-doritul Spaţiu Schengen?
Am epuizat de făcut curăţenie în ograda proprie şi vrem să dăm cu Pronto şi pe la vecini?
Ori s-au gîndit că o să ne mutăm cu toţii în Moldova, după ce se termină paranghelia aici, să-i terminăm şi pe ei, Romanian style? Sincer, momentan, nu prea văd multe avantaje politice pe care România să le aibă pentru export şi de care Moldova să ducă lipsă.
Nunta in Basarabia 2009 from Constantin Padure on Vimeo.
________________________________
*adidaşi = copite de porc, extrem de apetisante în momentul în care cutiile de creveţi vietnamezi începeau să-ţi dea vertijuri, circa 1983