25 iunie 2014

Furnizor de servicii mizerabile

Vodafone


locul întîi, pentru nesimţirea cu care de fiecare dată cînd le semnalez că este imposibil să porţi o convorbire în zona în care locuiesc, îmi confirmă şi-mi spun că se va rezolva în n+6 luni, în care n = data la care sunt să reclam lipsa semnalului

 

Enel

păcat, doar locul doi, dar promit. Pentru că de fiecare dată cînd picură sau trăzneşte, se opreşte curentul. Uneori de două, trei, zece, cincisprezece ori într-o oră. Iar remedierea unei probleme durează mai mult decît dacă ai încerca să faci focul cu o lupă, noaptea.

 


Romtelecom


pentru că nu au catadicsit să-şi actualizeze interfaţa routerului mizerabil pe care-l pun la dispoziţie gratuit nici măcar după ce le-am semnalat că au trecut numărul pentru asistenţă clienţi greşit, dar al cărui manual ar costa x EUR/apel pentru că nu ştii cum funcţionează şi pentru că de fiecare dată cînd plouă/Enel/sau li se pare că a trecut prea mult timp de la ultima defecţiune, cade internetul. Bonus, pentru sistemul mizerabil de navigaţie prin numărul de Servicii Clienţi