25 iunie 2014

sărăcia-i a altora

Am observat că în România au apărut din ce în ce mai mulţi practicanţi ai unui sport extrem de comod şi recomfortant (pentru cel care-l practică), punerea la zid a săracilor. Dacă eşti sărac, este foarte clar că ai făcut ceva greşit în viaţa ta şi meriţi să suferi pentru asta. Mai precis, ecuaţia este sărăcie = prostie + lene, totul împărţit eventual la numărul de copii.

S-ar putea să vorbesc tîmpenii, dar dimensiunea morală a sărăciei a reuşit să-mi scape de fiecare dată. Nu văd cum un om este implicit bun sau rău, în funcţie de nivelul veniturilor şi accesul la utilităţile de bază.

Dar este mult mai uşor să dai vina pe oameni, decît să recunoşti că trăieşti într-o ţară cu nişte dezechilibre foarte mari, cu o societate extrem de prost aşezată, practic aici nu mai e vorba că ne curge robinetul în baie, mai e un pic şi dormim sub cerul liber.

Probabil că numai propria-mi inutilitate şi inadaptare mă face să nu văd cît de uşor ar fi pentru cei săraci să înceteze să mai fie săraci.

Dar presupun că politicienii şi mass-media nu s-au chinuit atîţia ani să dea în gropi degeaba, ar trebui să se vadă şi unele rezultate, precum o societate în care oamenii sunt lupi cu oamenii.