Recomandarea saptamanii.Trebuie sa marturisesc ca sunt de foarte multa vreme fan declarat al lui Maugham.
Insa ce m-a atras cel mai mult catre acest film este tagline-ul:
"Sometimes the greatest journey is the distance between two people"
Ritmul filmului este foarte bun, poate un pic discordant cu majoritatea filmelor din zilele noastre. Imi aduce aminte de ecranizarea lui The English Patient sau Tess. Regizorul isi calculeaza fiecare miscare, fara deveni monoton. Oricum este ajutat si de cadrele naturale fantastice, o China pe care multi dintre noi nu o banuim, dincolo de stereotipurile prezente. Chiar suprapunerea
planurilor temporale de la inceput este un pic copilaroasa, dar isi face efectul de a te introduce in prezentul filmului, fara a fi obositoare.Ce m-a atras intotdeauna la romanele lui Somerset Maugham este tragismul involuntar al personajelor lui, ma gandesc in special la Of Human Bondage [alt roman care a benficiat de o ecranizare extraordinara, cu Bette Davis in rolul principal], tragism mai degraba apropiat de Marguerite Duras decat de Dostoievski. Ceea ce face ca personajele sale sa nu aiba soarta lui Dostoievski este asumarea constienta a rolului lor, probabil in armonie cu spiritul practic anglo-saxon. Pe tot parcursul filmului esti confruntat permanent cu deciziile personajelor, cu majoritatea nu esti de acord, nu s-ar potrivi in realitate, dar recunosti o logica interioara, ce se insinueaza exponential, pe masura ce romanul se desfasoara. Este al doilea roman avand ca subiect imposibila iubire, insa trebuie stiut ca scenariul nu respecta in totalitate filmul, modificand finalul, pe care il transforma intr-un happy end, sort of, ar spune o prietena.
Muzica filmului este interpretata de Lang Lang, pianist chinez, a carui interpretare se potriveste perfect cu tema filmului.
Am vazut un Edward Norton ce a scapat de mult timp de amprenta lui Fight Club, construind un rol de compozitie
extrem de sofisticat. Daca pana acum nu o remarcasem pe Naomi Watts, [King Kong este tot atat de prost, pe cat a fost The Two Towers de bun], aici trebuie sa dam Cezarului ce ii apartine. Filmul presupune insa o doza potentiala de empatie din partea spectatorului, fara de care nu ramane decat o alta ecranizare printre multe altele.Un alt actor demn de remarcat prin rolul pe care il face este Toby Jones, vecinul opioman, un om bun impacat cu destinul sau, inainte ca acesta sa se fi desfasurat, personificand decadenta Imperiului.
Recenzii mai mult decat decente, in comparatie cu postul acesta.