De mult timp nu am fost atat de debusolat la finalul unui film ca in cazul de fata.
Ce a vrut poetul sa spuna?
Distributia este impresionanta, Armand Assante, Russel Crowe, Denzel Washington, Josh Brolin, RZA. Subiectul arata promitator. De cand nu am mai vazut un film cu gangsteri. Dar imi pare mie ca Ridley Scott stie sa faca filme foarte bune dar nu din orice. Daca mesajul principal este integritatea brandului, atunci filmul ramane un studiu de caz foarte util oamenilor din marketing. Personajele imi par foarte subtiri, dand senzatia ca mai au putin si se dilueaza complet in atmosfera bruna a filmului. Imi place felul in care este subliniat universul din Harlem, cu intreg bestiarul, de la prostituate pana la politisti.
Insa Crowe pare ca tocmai a terminat de filmat A Beautiful Mind si a ramas setat pe modul de profesor traznit, total neconvingator in actiunile sale, ramanand pana la sfarsit memorabil doar prin faptul ca a gasit aproape un milion de dolari in bacnote nemarcate, pe care i-a predat politiei, motiv de mare haz pe tot parcursul filmului. Sotia sa este la fel de neconvingatoare, dand impresia ca s-a ratacit pe platourile de filmare. Probabil ca singurul personaj substantial ramane mama lui Frank Lucas.
Tirada de la sfarsit, copilaria nefericita, motto-ul stupid cu if you are not somebody, you are nobody ar trebui sa ii trimita in bratele deznadejdii pe toti ce care incearca sa gaseasca sens acolo unde sunt doar diorame.
Filmul arata ca o schita, liniile sunt ingrosate, scenele cu adevarat bune, precum discursul stupid despre eroismul soldatilor in Vietnam, se pierd in compozitia apoasa. Motiv pentru care, chiar si o scena care s-ar fi dorit a fi definitorie pentru personajul principal, momentul in care omoara un om in plina strada, in fata trecatorilor si a fratilor si verilor sai, ramane la fel de neelucidat precum incalzirea globala a lui Al Gore.
Rar mi-a fost dat sa vad un film inspirat din fapte reale, care sa fie atat de indepartat de realitate. Recomand King of New York la schimb.