Nu imi place cum arata lumea din jurul meu, sunt dezamagit sau furios pe politicienii romani, vreau sa ii schimb si nu am cu cine. Insa un gand pervers mi se strecoara in minte. Nu cumva cer prea mult de la ei si prea putin de la mine. Mi-as dori de la cei ce ma reprezinta in Parlament, sa fie cinstiti, motivatiile lor sa vina din dorinta de a face ceva bun pentru cei din jurul lor, sa nu minta, sa nu fure, sa fie corecti si coerenti in discursul lor si in actiunile lor, sa arate bine, sa nu se scobeasca in nas, sa nu voteze la zece maini, sa nu se faca ca ploua, cand in viata publica romaneasca este seceta de vreo optsprezece ani. Sa ceri de la ei toate aceste lucruri este onorabil, dar in acelaşi timp este si o întreprindere ambitioasa. Cum ar putea ei oare sa se ridice la standardele inalte de moralitate pe care eu le pretind, atata timp cat eu observ aceleasi tare la cei alaturi de care ar trebui sa votez.
Un exercitiu de sinceritate: ar trebui sa fiu un pic mai realist si sa ma recunosc in politicienii romani mai mult decât mi-as dori, atunci cand ii vad dandu-si poalele peste cap la televizor. Aici nu este o problema individuala, in care X sau Y au un comportament exemplar, prin urmare politicienii sunt obligati sa se conformeze si sa fie si ei la randul lor exemple, ci daca calcaiul lui Achile al vietii publice romanesti nu este reprezentat tocmai de generalizarea culpelor de care ii invinovatim la nivelul intregii societati. Ca sa fiu mai clar, nu ma intereseaza daca X sau Y nu fura, ma intereseaza mai mult daca furtul se regaseste pe toate palierele societatii.
Altfel se ajunge la politica strutului, atât de bine reprezentata in randul posesorilor de vile impozante [ditamai peretii si ferestre mici]. O data izolat in vizuina/viziunea personala, nimeni nu mai vrea sa stie ce s-a intamplat cu cei ce l-au obligat prin comportamentul lor sa aleaga spatiul privat in defavoarea spatiului public.
Zvoner îşi doreste o schimbare, de la cei mai mici. Foarte bine, as putea adauga, nimic mai potrivit. Insa schimbarea, atunci cand va veni, va veni de la toata lumea si nu de la o generatie sau de la alta, in momentul in care se va dori acest lucru. Nimeni nu are monopol asupra schimbarii. Sau daca are, nu va reusi decât sa perpetueze greselile celor pe care ii inlocuieste. Acelaşi lucru s-a intamplat si in ‘90, cand actorii au jucat fals, mintindu-si spectatorii, incercand sa triseze si s-au trezit mostenind toate defectele lumii de care tot ei clamau ca s-au despartit. Politicienii joaca in rolurile pe care alegatorii ii distribuie. Nu ei hotarasc regulile jocului. Curatenia trebuie sa fie o optiune personala, inainte de a deveni o caracteristica generala. Iar daca jocul este murdar, eu sunt primul care ar trebui sa imi duc hainele la curatat.
In treizeci de ani, muzica s-a transformat datorita gusturilor consumatorilor si nu din vointa departamentelor de marketing. Chiar daca atunci cand ascult Brand X, imi doresc ca muzica de acum sa semene mai mult cu cea a anilor saptezeci, trebuie sa ma inclin in fata gusturilor generatiilor de acum. In concluzie, gusturile consumatorilor de democratie romaneasca sunt cam de joasa speta, iar pentru a-l contrazice pe Tariceanu, as spune ca principalul castigator al alegerilor europarlamentare este Gigi Becali, cu al sau PNG, care in ciuda previziunilor sumbre ale tovarasilor de drum va intra in Parlament.