Descopar din ce in ce mai des, ca unul din pericolele la care te expui in momentul in care iti creezi un blog, este ca lumea va incepe sa interpreteze tot ceea ce spui prin prisma faptului ca ... ai blog. Si daca ai blog esti incapabil sa gandesti in afara cadrului pe care ti-l ofera blogul. Pe scurt, blogurile sunt bune, restul este junk. Nimic mai neadevarat, cel putin in cazul meu. Stau si ma gandesc daca confuzia creata nu se datoreaza in parte si neatentiei mele in a preciza specificul acestui blog.
Neagrigore nu este altceva decat un loc care imi permite sa invat unele lucruri legate de aspectele tehnice si mai putin tehnice ale blogurilor, un fel de camp de testari, un laborator in care pot sa deprind, sau sa ma dezvat de anumite obiceiuri. Ca de exemplu, sa incerc sa vorbesc mai citet si sa scriu mai rar.
Bineinteles ca nu acesta a fost obiectivul dintotdeauna. Poate, intr-una din pasele mele romantice [nici Fichte nu mai e ce a fost odata!], mi-as fi imaginat ca Neagrigore ar putea sa fie un spatiu liber, in care sa cunosc si sa interactionez cu cat mai multi oameni, in care sa imi exprim ideile si sa cunosc si parerile celorlalti, si oricat de mult as incerca sa evit cuvantul, da, sa obtin feedback, fir-ar al tracului!
Dar nu a fost sa fie. Atunci m-am repliat si am profitat de ocazie pentru a invata cat mai multe despre ce inseamna comunicare online [cu pasi mici], ce inseamna sa citesti blogurile altor oameni, ce inseamna un feed reader, ce inseamna vizitatori unici, si restul [html, css, coduri, teme, web 2.0, 3.0, n+1.0, nu, SEO nu, s.a.m.d.]. Nu am sa enumar prea mult aici, pentru ca as asterne un cearceaf plin cu hyperlink-uri. Prin urmare, tot ce ar fi trebuit sa invat acum multi ani despre internet, am reusit sa strang intr-un an, prin intermediul lui Neagrigore. Nu stiu de ce, dar pana acum trei ani, cand am dat prima data peste un blog, nu ma atrageau site-urile neam!
Si asa ajungem la celalalt of al meu, mai precis ce naiba mai este un site in ziua de astazi. Ar fi superflu sa explic aici ce este un site, nu este de competenta mea, si mai bine incetez sa explic ce nu as putea face, si sa incep sa spun ce inteleg eu printr-un site. Poate se gaseste cineva sa ma corecteze [nu am sa vorbesc totusi de site-uri personale, ci despre cele de companie].
Dupa cum stau eu si cujet, atunci cand o companie isi pune in minte sa isi creeze/recreeze un site are doua scenarii, mari si late, cu cateva variatiuni la dispozitie. Fac site-ul pentru ca vreau ca lumea sa afle de mine, iar internetul este cea mai ieftina si mai practica metoda in ziua de astazi. Sau, il fac pentru ca am o baza de clienti [este adevarat greu de obtinut in lipsa unui site] cu care vreau sa interactionez. Sa le ofera un canal alternativ de comunicare. Sau ce?
Avem un site, cum procedam. Aspectele legate de design nu mi se par foarte importante, pentru ca dincolo de standardele industriei la un moment dat, design-ul depinde foarte mult de gustul clientului. Gust pe care il poti slefui, dar nu il poti taia dupa cum vrei tu.
Ne mai ramane continutul. Care continut, devine treptat, treptat, un fel de cutie a Pandorei. Cu singura diferenta, ca nu ies lucruri din ea, ci mai degraba, toata lumea vrea sa indese lucruri acolo. Cat priveste autenticitatea continutului, aici lucrurile devin si mai alunecoase. Ar fi o optiune, sa spune, contractarea unui tert pentru comiterea continutului. Eu, unul, inclin sa cred ca nu ar fi o miscare foarte buna, dintr-un motiv foarte simplu. Majoritatea oamenilor sunt dispusi sa creada ca nu tu [adica compania] ai facut site-ul. Asteptarile lor nu sunt foarte mari in aceasta zona. Daca l-ai creat tu, cu atat mai bine, lumea este surprinsa intr-un mod placut, dar nu este nevoie de asta. In schimb, oamenii sunt mai putin intelegatori in cazul continutului. Continutul nu te singularizeaza, nu te va scoate in evidenta foarte mult, asemenea, sa spunem, unui design fantastic, atractiv, care te lasa cu gura cascata. Dar cu siguranta ca te va personaliza, iti va oferi o identitate, fie ea comuna [in cele mai multe din cazuri, in special atunci ca se foloseste noua limba de lemn, Nu speak]. Nu design-ul, oricat de revolutionar sau de sexy, ar fi el, este cel care ii va ajuta pe vizitatori sa te reprezinte ca un partener de discutie, ca pe o persoana vie. Design-ul este ambalaj, insa daca ajungi sa consideri si continutul ambalaj, cred ca putem sa ne dam seama amandoi in ce directie se indreapta discutia.
Astazi, tot cautand lucruri pe internet despre un anumit domn, Jan Carlzon, am descoperit un lucru simplu, pe care il banuiam mai de mult timp, dar pe care nu il mai gasisem formulat astfel [deja vu]. In principiu, suna astfel, daca pana acum, obisnuiam sa vedem in fiecare dintre indivizi un client real/sau potential, in viitor vom vedea in fiecare dintre clienti, o fiinta umana, cu personalitatea sa, cu sentimentele si cu simpatiile sau antipatiile ei. Ei bine, as vrea sa aflu si eu un raspuns la intrebarea urmatoare. Continutul unui site, cam cum s-ar strecura in toata povestea asta?
Neagrigore nu este altceva decat un loc care imi permite sa invat unele lucruri legate de aspectele tehnice si mai putin tehnice ale blogurilor, un fel de camp de testari, un laborator in care pot sa deprind, sau sa ma dezvat de anumite obiceiuri. Ca de exemplu, sa incerc sa vorbesc mai citet si sa scriu mai rar.
Bineinteles ca nu acesta a fost obiectivul dintotdeauna. Poate, intr-una din pasele mele romantice [nici Fichte nu mai e ce a fost odata!], mi-as fi imaginat ca Neagrigore ar putea sa fie un spatiu liber, in care sa cunosc si sa interactionez cu cat mai multi oameni, in care sa imi exprim ideile si sa cunosc si parerile celorlalti, si oricat de mult as incerca sa evit cuvantul, da, sa obtin feedback, fir-ar al tracului!
Dar nu a fost sa fie. Atunci m-am repliat si am profitat de ocazie pentru a invata cat mai multe despre ce inseamna comunicare online [cu pasi mici], ce inseamna sa citesti blogurile altor oameni, ce inseamna un feed reader, ce inseamna vizitatori unici, si restul [html, css, coduri, teme, web 2.0, 3.0, n+1.0, nu, SEO nu, s.a.m.d.]. Nu am sa enumar prea mult aici, pentru ca as asterne un cearceaf plin cu hyperlink-uri. Prin urmare, tot ce ar fi trebuit sa invat acum multi ani despre internet, am reusit sa strang intr-un an, prin intermediul lui Neagrigore. Nu stiu de ce, dar pana acum trei ani, cand am dat prima data peste un blog, nu ma atrageau site-urile neam!
Si asa ajungem la celalalt of al meu, mai precis ce naiba mai este un site in ziua de astazi. Ar fi superflu sa explic aici ce este un site, nu este de competenta mea, si mai bine incetez sa explic ce nu as putea face, si sa incep sa spun ce inteleg eu printr-un site. Poate se gaseste cineva sa ma corecteze [nu am sa vorbesc totusi de site-uri personale, ci despre cele de companie].
Dupa cum stau eu si cujet, atunci cand o companie isi pune in minte sa isi creeze/recreeze un site are doua scenarii, mari si late, cu cateva variatiuni la dispozitie. Fac site-ul pentru ca vreau ca lumea sa afle de mine, iar internetul este cea mai ieftina si mai practica metoda in ziua de astazi. Sau, il fac pentru ca am o baza de clienti [este adevarat greu de obtinut in lipsa unui site] cu care vreau sa interactionez. Sa le ofera un canal alternativ de comunicare. Sau ce?
Avem un site, cum procedam. Aspectele legate de design nu mi se par foarte importante, pentru ca dincolo de standardele industriei la un moment dat, design-ul depinde foarte mult de gustul clientului. Gust pe care il poti slefui, dar nu il poti taia dupa cum vrei tu.
Ne mai ramane continutul. Care continut, devine treptat, treptat, un fel de cutie a Pandorei. Cu singura diferenta, ca nu ies lucruri din ea, ci mai degraba, toata lumea vrea sa indese lucruri acolo. Cat priveste autenticitatea continutului, aici lucrurile devin si mai alunecoase. Ar fi o optiune, sa spune, contractarea unui tert pentru comiterea continutului. Eu, unul, inclin sa cred ca nu ar fi o miscare foarte buna, dintr-un motiv foarte simplu. Majoritatea oamenilor sunt dispusi sa creada ca nu tu [adica compania] ai facut site-ul. Asteptarile lor nu sunt foarte mari in aceasta zona. Daca l-ai creat tu, cu atat mai bine, lumea este surprinsa intr-un mod placut, dar nu este nevoie de asta. In schimb, oamenii sunt mai putin intelegatori in cazul continutului. Continutul nu te singularizeaza, nu te va scoate in evidenta foarte mult, asemenea, sa spunem, unui design fantastic, atractiv, care te lasa cu gura cascata. Dar cu siguranta ca te va personaliza, iti va oferi o identitate, fie ea comuna [in cele mai multe din cazuri, in special atunci ca se foloseste noua limba de lemn, Nu speak]. Nu design-ul, oricat de revolutionar sau de sexy, ar fi el, este cel care ii va ajuta pe vizitatori sa te reprezinte ca un partener de discutie, ca pe o persoana vie. Design-ul este ambalaj, insa daca ajungi sa consideri si continutul ambalaj, cred ca putem sa ne dam seama amandoi in ce directie se indreapta discutia.
Astazi, tot cautand lucruri pe internet despre un anumit domn, Jan Carlzon, am descoperit un lucru simplu, pe care il banuiam mai de mult timp, dar pe care nu il mai gasisem formulat astfel [deja vu]. In principiu, suna astfel, daca pana acum, obisnuiam sa vedem in fiecare dintre indivizi un client real/sau potential, in viitor vom vedea in fiecare dintre clienti, o fiinta umana, cu personalitatea sa, cu sentimentele si cu simpatiile sau antipatiile ei. Ei bine, as vrea sa aflu si eu un raspuns la intrebarea urmatoare. Continutul unui site, cam cum s-ar strecura in toata povestea asta?