26 martie 2009

Last.fm încetează să mai fie gratuit de la 30 martie

era prea frumos ca să continue să fie adevărat. Din păcate, din 30 martie, radioul pe care Last.FM îl oferea gratuit se va transforma într-un serviciu pe bază de abonament. Dar în ultimul timp reţeau mergea din ce în ce mai greu, cel mai probabil din cauza numărului din ce în ce mai mare de utilizatori, iar abonamentul plătit era doar o problemă de timp, dacă se dorea menţinerea serviciului.

Cifrele pe care le dau cei de la Last.FM în anunţul preliminar sunt ameţitoare, 280 de mii de etichete, 30 de milioane de utilizatori lunari, dar poate cel mai important, peste 7 milioane de cântece.

Punctul sensibil va rămâne abonamentul, care la 3 euro pe lună, nu pare a fi mult, din păcate comparaţiile nu prea sunt la îndemână, domeniul muzicii distribuite prin intermediul reţelelor sociale este încă în stadiul de experiment (poate că una din dovezi ar fi şi timpul scurt în care s-a făcut anunţul). Chiar dacă cei de la Last.FM spun că restul facilităţilor puse la dispoziţie vor rămâne neschimbate, tocmai numărul neaşteptat de mare al utilizatorilor din ultimul timp, mă face să cred că principalul motiv pentru care milioanele de mai sus foloseau reţeaua era tocmai gratuitatea radioului.

Principalii concurenţi ai Last.FM-ului sunt

  • Pandora
  • Spiral Frog
  • Spotify
  • Imeem

Dintre toţi cei de mai sus, Spotify a beneficiat în ultimul timp de cea mai mare expunere, fiind prezentat adesea drept viitorul luminos spre care se îndreaptă muzica pe internet. Din păcate, versiunea free nu este disponibilă pentru România (ştiam că Pandora poate fi folosită, dar folosind proxy), iar abonamentul anual de 99 de euro îl face un pic cam exclusivist în comparaţie cu mult mai proletarul Last.FM.

Pentru cei care nu vor totuşi să dea încă bani, mai există Muziic, un serviciu ce colectează muzica existentă deja pe YouTube şi permite rularea pieselor prin intermediul unei interfeţe grafice asemănătoare programului iTunes, de la Apple.

Deja văd un model ce începe să se repete din ce în ce mai mult. Servicii ce încep ca fiind gratuite, se întorc mai repede sau mai târziu la o variantă plătită, semn că nu există încă o soluţie viabilă pentru muzica oferită gratuit pe internet.