13 aprilie 2009

Ce a lipsit

Citeam zilele trecute Transitions from Postcommunism, a lui Michael McFaul, în încercarea de a desluşi ce anume a produs eşecul mişcării de la Chişinău, pentru că pare de necrezut pentru mulţi că în 2009 mai este posibil un regim comunist, în special în zona est europeană. McFaul propune în cadrul eseului său,  despre tranziţia de la post-comunism către o societate deschisă în Iugoslavia, Ucraina şi Georgia, şapte factori esenţiali care au dus într-un final la o o victorie a forţelor democratice în ţările de mai sus. 

  1. un lider contestat de către populaţie check
  2. canale media independente failed
  3. o opoziţie unită failed
  4. capacitatea de a  monitoriza în mod independent procesul electoral check
  5. capacitatea opoziţiei de a mobiliza masele failed
  6. ceea ce el numeşte split among the guys with guns autoritatea să fie împărţită în cadrul mai multor centri de putere, pentru a face represiunea mai dificil de realizat failed
  7. un regim semi-autocratic check

Putem observa că societăţii moldovene îi lipsesc tocmai punctele doi, trei, cinci şi şase, care în opinia mea fac diferenţa. Este păcat că opoziţia din Moldova nu a învăţat din exemplul ultimilor ţări din zonă, care au făcut pasul de la un regim post-comunist la unul democratic. Reacţia lor din timpul şi mai ales după manifestaţia de marţi a fost ineficientă, marcată de lipsă de decizie şi impact asupra populaţiei. Solicitările pe care aceştia le-au făcut către autorităţi, au lăsat puţin loc de negociere şi au fost mult prea generale pentru a stârni reacţia unei populaţii dezorientate

Natalia Morar, a media-savvy opposition figure, writes today that people in Chisinau are receiving ominous text messages of unknown origin warning people to stay home to avert bloodshed.

Victoria forţelor comuniste în ultimile alegeri a lăsat impresia (comodă de altfel, pentru că nu obligă la acţiuni ulterioare) observatorilor din afară, cum că majoritatea populaţiei este în favoarea lui Voronin. Fără să am dovezi clare, cred că e o impresie falsă, lăsată mai degrabă de lipsa unei opoziţii unite şi nu de o opţiune clar manifestată a oamenilor pentru regimul comunist reprezentat de Voronin.

Ultimul lucru de care ar avea nevoie acum Moldova ar fi să fie abandonată şi de către opoziţie. În  momentul de faţă, revolta de la Chişinău rămâne doar un alt exemplu despre cât de greu este să înveţi din lecţiile trecutului, şi cât de uşor pot fi comise aceleaşi greşeli la nesfârşit.