Criza din Moldova lasă în urma ei o dilemă morală interesantă. Comunitatea internaţională ar trebui să intervină. Raportul OSCE este superficial şi prea politicos faţă de comunişti, alegerile au fost fraudate. Toate acestea în lipsa unor dovezi clare. Ziarele nu a răspuns imediat, preluând povestea, de parcă New York Times şi The Guardian ar fi fost vreo Antena 3, care cerşea ştiri pe twitter. În plus, nu văd de unde ar trebui twitter să devină o sursă credibilă de ştiri, doar pentru că o folosesc mulţi oameni, pentru că e cool?
Ciudat dublul standard pe care oamenii îl folosesc uneori. Până la urmă ce avem până acum este o ţară care îşi alege în mod democratic de ceva vreme conducătorii. Care întâmplător sau nu sunt comunişti. Bine, şi ce comunişti, Vladimir Voronin este numai bun de pus într-un insectar. Aşa ceva nu vezi pe toate drumurile în zilele noastre. Mă uitam la conversaţia de la Mihea Măruţă, cum îi privea pe liderii opoziţiei. Le vorbea asemenea unui bunic sfătos, ce se adresează unor nepoţi nevinovaţi în ignoranţa lor. Dar să revenim la termenul democraţie, pentru că este capital. Moldova nu este o dictatură, este orice vreţi domniile voastre, dar nu este o dictatură. E drept, poate fi comparată cu anumite state din America de Sud, poate fi comparată cu România din perioada Iliescu, dar asta nu vrem să ne aducem aminte, nu se cade, faţă de tătuca Iliescu. Este straniu cât de repede uităm cum am fost noi, şi ne batem cu pumnii în piept că trebuie să facem ceva ce nimeni nu a făcut pentru noi, nici măcar noi înşine. Dar nu e bine să răscolim trecutul, pentru că atunci unde mai este unitatea noastră. Adevărul este că n-am fost uniţi niciodată, că nu ne preocupă cu adevărat ce se întâmplă acolo, şi cu prima ocazie ce ni s-ar oferi, am sări să protestăm pentru altceva, că e la modă.
Există o frază într-una din declaraţiile lui Voronin, frază ce ar merita mai multă atenţie decât acuzele adresate României de exemplu.
Este foarte importantă, prin prisma alegătorilor din Moldova. De fapt, aici stă întreaga miză a jocului politic. Reforma înseamnă instabilitate, înseamnă haos, comuniştii sunt singurii care pot ţine frâiele ţării. Vă mai aduceţi aminte cine mai avea discursul ăsta? Voronin foloseşte întreg instrumentarul bolşevic. Înscenare sau nu, bag mâna în foc că mai toată lumea acum, ce stă pe margine şi priveşte, este convinsă de faptul că opoziţia nu este în stare să administreze ţara, iar ceea ce s-a întâmplat marţi în Chişinău, se va extinde şi în alte oraşe ale Moldovei, asta dacă Tătuca Voronin nu pune piciorul în prag. Dar nu pentru că aşa ar vrea el, nuuuu! Vai de mine, ticăloşii ăştia de bandiţi îl silesc. De două ori blestemaţi, pentru că au transformat un bunic grijului cu nepoţii săi, într-un zbir. Vă sună vreun clopoţel? Îmi aduc aminte de ce spunea Paul Goma în Din Calidor, rusul îţi ia ceasul, portofelul, totul, asta în timp ce te îmbrăţişează şi plânge de îi sare cămaşa de pe el, cerându-ţi iertare şi spunând că alţii îl obligă, iar el de fapt te iubeşte.
Cât despre manifestanţii din Piaţa Universităţii, aceştia au la fel de mare legătură cu ce se întâmplă în Moldova, cum are Obama cu ceea incendierea Parlamentului, după cum susţin analiştii ruşi. Tudor mă acuză de lene, îmi spune că dacă ar fi după mine, nu s-ar face nimic. Probabil, dar nu pot să nu observ că mare parte din cei care se adună în Piaţă, habar nu au cine sunt oamenii pentru care fac lucrul acesta. Ce zic eu, majoritatea nu cred că ştiau cine este Preşedintele Moldovei, nu ştiau o iotă despre viaţa politică de peste Prut, sau cum au ajuns moldovenii în situaţia de astăzi. Dar aşa trebuie, să manifestăm, să dăm nume, revoluţia twitter, a lumânărilor, de parcă am fi devenit cu toţi, redacţia unui tabloid de mâna a şaptea, citit de gospodinele care au ajuns să plângă şi la reclamele din pauzele telenovelelor, de cât de sensibiloase sunt.
Nu dau doi bani pe protestele unora care cu prima ocazie, muşcă orice momeală li se întinde şi se transformă peste noapte în gardieni ai democraţiei. Unde erau, când Vadim număra voturile în 2000, mai ceva ca la poker. Să mă scutească. Sau când apăreau primele imagini cu Darfur-ul. Când cei 322 de ticăloşi au vrut să-l răstoarne pe Marinarul nr. 1? Sau când era condamnat Ilaşcu, sau când aprea Smirov să ne vorbească de Transnistria. Sau în toţi anii în care noi construiam capitalismul, iar moldovenii îi alegeau pe comunişti. Probabil că este cool să protestezi pentru moldoveni pentru că vând iarbă bună şi ieftină.
Vom fi crescut noi în douăzeci de ani, dar nici nu am dobândit spiritul civic al englezilor, care sunt în stare să se bată pentru lucruri pe care noi le luăm încă în derâdere. Ca să îl parafrazez pe un publicitar, România nu e Anglia, Piaţa Universităţii nu este Hyde Park.
Ciudat dublul standard pe care oamenii îl folosesc uneori. Până la urmă ce avem până acum este o ţară care îşi alege în mod democratic de ceva vreme conducătorii. Care întâmplător sau nu sunt comunişti. Bine, şi ce comunişti, Vladimir Voronin este numai bun de pus într-un insectar. Aşa ceva nu vezi pe toate drumurile în zilele noastre. Mă uitam la conversaţia de la Mihea Măruţă, cum îi privea pe liderii opoziţiei. Le vorbea asemenea unui bunic sfătos, ce se adresează unor nepoţi nevinovaţi în ignoranţa lor. Dar să revenim la termenul democraţie, pentru că este capital. Moldova nu este o dictatură, este orice vreţi domniile voastre, dar nu este o dictatură. E drept, poate fi comparată cu anumite state din America de Sud, poate fi comparată cu România din perioada Iliescu, dar asta nu vrem să ne aducem aminte, nu se cade, faţă de tătuca Iliescu. Este straniu cât de repede uităm cum am fost noi, şi ne batem cu pumnii în piept că trebuie să facem ceva ce nimeni nu a făcut pentru noi, nici măcar noi înşine. Dar nu e bine să răscolim trecutul, pentru că atunci unde mai este unitatea noastră. Adevărul este că n-am fost uniţi niciodată, că nu ne preocupă cu adevărat ce se întâmplă acolo, şi cu prima ocazie ce ni s-ar oferi, am sări să protestăm pentru altceva, că e la modă.
Există o frază într-una din declaraţiile lui Voronin, frază ce ar merita mai multă atenţie decât acuzele adresate României de exemplu.
Si ce s-a intamplat? O lume intreaga a vazut ce inseamna liberalism in
versiune moldoveneasca. Rezultatul politicii lor pentru o singura zi:
170 de politisti raniti, peste o suta de raniti din randul cetatenilor
Moldovei, un parlament incendiat si steagul romanesc pe cladirea
Presedintiei. Iata spiritul constructiv si creator de care sunt in
stare Filat, Ghimpu si Urechean.
Este foarte importantă, prin prisma alegătorilor din Moldova. De fapt, aici stă întreaga miză a jocului politic. Reforma înseamnă instabilitate, înseamnă haos, comuniştii sunt singurii care pot ţine frâiele ţării. Vă mai aduceţi aminte cine mai avea discursul ăsta? Voronin foloseşte întreg instrumentarul bolşevic. Înscenare sau nu, bag mâna în foc că mai toată lumea acum, ce stă pe margine şi priveşte, este convinsă de faptul că opoziţia nu este în stare să administreze ţara, iar ceea ce s-a întâmplat marţi în Chişinău, se va extinde şi în alte oraşe ale Moldovei, asta dacă Tătuca Voronin nu pune piciorul în prag. Dar nu pentru că aşa ar vrea el, nuuuu! Vai de mine, ticăloşii ăştia de bandiţi îl silesc. De două ori blestemaţi, pentru că au transformat un bunic grijului cu nepoţii săi, într-un zbir. Vă sună vreun clopoţel? Îmi aduc aminte de ce spunea Paul Goma în Din Calidor, rusul îţi ia ceasul, portofelul, totul, asta în timp ce te îmbrăţişează şi plânge de îi sare cămaşa de pe el, cerându-ţi iertare şi spunând că alţii îl obligă, iar el de fapt te iubeşte.
Cât despre manifestanţii din Piaţa Universităţii, aceştia au la fel de mare legătură cu ce se întâmplă în Moldova, cum are Obama cu ceea incendierea Parlamentului, după cum susţin analiştii ruşi. Tudor mă acuză de lene, îmi spune că dacă ar fi după mine, nu s-ar face nimic. Probabil, dar nu pot să nu observ că mare parte din cei care se adună în Piaţă, habar nu au cine sunt oamenii pentru care fac lucrul acesta. Ce zic eu, majoritatea nu cred că ştiau cine este Preşedintele Moldovei, nu ştiau o iotă despre viaţa politică de peste Prut, sau cum au ajuns moldovenii în situaţia de astăzi. Dar aşa trebuie, să manifestăm, să dăm nume, revoluţia twitter, a lumânărilor, de parcă am fi devenit cu toţi, redacţia unui tabloid de mâna a şaptea, citit de gospodinele care au ajuns să plângă şi la reclamele din pauzele telenovelelor, de cât de sensibiloase sunt.
Nu dau doi bani pe protestele unora care cu prima ocazie, muşcă orice momeală li se întinde şi se transformă peste noapte în gardieni ai democraţiei. Unde erau, când Vadim număra voturile în 2000, mai ceva ca la poker. Să mă scutească. Sau când apăreau primele imagini cu Darfur-ul. Când cei 322 de ticăloşi au vrut să-l răstoarne pe Marinarul nr. 1? Sau când era condamnat Ilaşcu, sau când aprea Smirov să ne vorbească de Transnistria. Sau în toţi anii în care noi construiam capitalismul, iar moldovenii îi alegeau pe comunişti. Probabil că este cool să protestezi pentru moldoveni pentru că vând iarbă bună şi ieftină.
Vom fi crescut noi în douăzeci de ani, dar nici nu am dobândit spiritul civic al englezilor, care sunt în stare să se bată pentru lucruri pe care noi le luăm încă în derâdere. Ca să îl parafrazez pe un publicitar, România nu e Anglia, Piaţa Universităţii nu este Hyde Park.
Powered by ScribeFire.