1 iunie

Kony 2012

UPDATE 2: Boing Boing are mai multe detalii. Chestia asta ar trebui să-mi fie învăţătură de minte. Clipul l-am cules din tweeturile lui Ebert, l-am văzut şi am zis că dacă l-a dat Ebert, atunci trebuie să fie ceva OK. Pînă la urmă, bietul Ebert nici nu spusese că sprijină cauza din clip, ci doar că devine viral. Am fost un bou. Îmi vine să iau postul şi să-l mănînc, bit cu bit.
UPDATE: s-ar putea să vreţi să citiţi şi asta după ce vizionaţi clipul.
TL;DR Vă rog să mă scuzaţi pentru prostie, promit că voi fi mult mai atent de acum încolo.


KONY 2012 from INVISIBLE CHILDREN on Vimeo.

cum?

Apropos şi de prezentarea mai veche a lui Cory..

Mereu m-am întrebat cum funcţionează sistemul de supraveghere la copii. Nu am copii şi nici nu ştiu oameni care au copii îndeajuns de curioşi încât să aibă nevoie să fie spionaţi protejaţi când se dau pe net.

Cum faci când descoperi că fiu-tu se dă în neştire pe reddit/r/nsfw sau pe zeitgeist.paranoic? Cum procedezi? Nu îmi imaginez că te duci la el şi îi spui, băi te-am prins, nu mai umbla cu proxy că nu ţine. Îţi dau ban direct. Îi spui să nu mai intre pe saiturile ălea, sau le pui în lista de saituri interzise fără să zici nimic?

Eventual în cazul în care el a rămas la nivelul de albinuţe, barză în discuţiile între voi.

Ştiu că par cretin, dar mă interesează detaliile mecanismului. Cum faci? Părinţii cu copii mai activi online, ar fi de apreciat dacă ar împărtăşi din experienţa lor.

copiii şi internetul

The message is clear and, for those of us with a fondness for games, reassuring: Fire up the Xbox, grab the controller, and give the old gray matter a workout. The more you play, the smarter you'll get.

If only it were so. The fact is, such broad claims about the cognitive benefits of video games, and by extension other digital media, have always been dubious. They stretch the truth.

Grand Theft Attention: video games and the brain de Nicholas Carr

Săptămâna trecută am făcut o tâmpenie. Bine, în necunoştinţă de cauză (aproape), dar chiar şi aşa.

Tehnic vorbind, prostia a constat în a instala un joc prietenului Andrei fără a verifica dacă are vârsta pentru care jocul este recomandat. Printre circumstanţele mele atenuante se numără şi faptul că juca GTA de ceva timp şi nu mi s-a părut exagerat să îi recomand Call of Duty: Modern Warfare 2 după ce se plictisise de bătut oamenii pe stradă. Mă rog, am continuat să-i arăt cum se joacă, chiar şi după ce mi-au apărut mesajele de avertizare cu privire la conţinutul un pic mai delicat din joc. De abia la sfârşit mi-a trecut şi mie prin cap că eu aveam cu totul altă vârstă atunci când jucam Postal 2 sau Redneck, chiar dacă la minte nu eram departe de vârsta lui Andrei, adică 10 ani. Dar răul fusese deja comis, îi captasem atenţia, vroia să treacă mai repede de antrenament, chiar dacă distingea cu greu între victimele civili şi inamici şi nici orientarea în spaţiu n-o stăpânea la perfecţie. Dar uimitor, s-a prins extrem de repede ce fac săgetuţele de orientare şi când a terminat obiectivele misiunii.

Prima reacţie, în momentul în care mi-a fulgerat prin cap că nu a fost tocmai cuşer ce am făcut şi că s-ar putea să fi gafat, a fost una de bătut în retragere cu coada între picioare (bine, după ce am dat o fugă pe Google să verific dacă n-am întins coarda prea tare şi bineînţelesc că mi-am găsit scuze, hai că nu e o diferenţă aşa mare, mare lucru ce mi-e 16 ani ce mi-e 10. Am zis că eu renunţ să-mi dau cu părerea şi nu mă mai bag în povestea asta cu recomandatul jocurilor.

Iniţial am crezut că e o idee bună. Vă mărturisesc că mă regăseam printre argumentele din din prima parte a articolului lui Carr (cam în acelaşi mod în care încep să recunosc în sinea mea că am mari probleme în distribuţia atenţiei). Că o să-l motiveze să înveţe mai mult engleza, că e o poveste, că îi stimulează atenţia, bla, bla, bla.

Acum nu mai sunt atât de sigur. Dacă n-ai copii, mai bine stai în banca ta, mi-am zis (sau cel puţin, nu mai experimenta pe copiii altora). Cine ştie ce pocinog mai faci! Max Payne, Far Cry şi restul pot să mai aştepte (nu vă repeziţi, urma să-i recomand şi Syberia, Age of Empires, Pharaoh – cine naiba mai joacă Pharaoh, nu numai şutere). M-am întrebat, oare dacă aş fi avut copii aş fi fost oare mai precaut şi aş fi ştiut mai bine ce îi dăunează şi ce nu?

Mă îndoiesc, mai ales acum că am văzut şi prezentarea lui Cory Doctorow. Până la urmă ce fel de copii vrem să avem?