The picture above is of me, finishing my shift at the world’s largest retailer. How did I move from being a senior writer at Wired magazine to an entry-level position in a company that is reviled by almost all living journalists?
Charles Platt s-a angajat la Wal-Mart pentru a afla pe propria piele, dacă într-adevăr cei care lucrează pentru salariul minim în America sunt exploataţi, aşa cum susţine Barbara Ehrenreich în cartea sa, Nickel and Dimed. Cred că a aflat mai multe din comentariile nu foarte măgulitoare la adresa articolului său de pe Boing Boing
Dacă vi se pare un gest exagerat, aflaţi că există un tip, Alan Shepard, chiar a luat-o de la zero, pentru a afla dacă încă mai poţi să reuşeşti în America fără un ban în buzunar. După ce s-a înscris într-un adăpost pentru oamenii străzii, doar cu 25 de dolari în buzunar, la zece luni după aceasta locuia în chirie, avea o slujbă, o camionetă şi economii de peste 2000 de dolari în bancă. Probabil că dacă s-ar fi făcut un vânzător de hot dog, ar fi câştigat peste o suta de mii de dolari pe an.Nu ştiu dacă asta înseamnă să reuşeşti, dar sigur îţi dă mai multe şanse ca în România.
Experieţele de mai sus ar cam contrazice ceea ce susţine Gladwell în ultima sa carte, Outliners. Ori Anette Lareau.
Cine se bagă în România la un astfel de experiment? Să se ducă să lucreze la Cora? Sau la Billa, de exemplu, unde lipsa angajaţilor este mult mai vizibilă.
Offtopic: Ar fi foarte interesant un studiu despre publicitatea în ţările sărace, sau publicitatea din România la începutul anilor nouăzeci. Ceva de genul Cum să vinzi pe bani un produs pe care omul nu şi-l permite nici gratis.
Nu prea mulţi, bănuiesc. România mai are mult până să ajungă din ţara în care nimic nu te mai miră în ţara tuturor posibiliăţilor.
Câţi dintre cei care se numără printre membrii clasei de mijloc, ar putea să ajungă unde sunt acum, începând de la zero, de mâine? Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine Dan Ioan Popescu şi cei care susţineau că au început afaceri din economiile pentru Dacie pe vremea comunismului, mă cam călcau pe nervi. Dar avem nevoie de poveştile despre cum poţi să începi de la zero şi să ajungi să te odihneşti la Balc, la o partidă de vânătoare, sau pe Coasta de Azur. Pentru că am crescut dar avem în continuare nevoie de poveşti frumoase şi doar în ce o să mai credem acum, tot în Greuceanu şi merele de aur? Nu cred.
Data viitoare despre minciuni şi de ce trebuie să ne minţim copii.